Columbianul Dayro Moreno a semnat miercuri un contract pe o perioadă de patru ani şi jumătate cu echipa de fotbal Steaua Bucureşti.

Moreno a negociat detaliile transferului său la echipa 'roş-albastră' după ce în cursul dimineţii a efectuat vizita medicala la Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi va fi prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, programată la ora 15,30, la sediul clubului din Aleea Alexandru nr. 1-3, alături de celelalte achiziţii ale Stelei din această iarnă, nigerianul Dino Eze, peruanul Andres Mendoza şi columbianul Jose Moreno.

Înainte de a semna contractul cu Steaua, Dayro, care va purta tricoul cu numărul 27, a declarat pentru site-ul oficial al echipei din Ghencea: 'Sunt foarte mulţumit şi fericit că am venit la un club atât de mare precum Steaua. Am văzut echipa jucând în Champions League şi consider că este una dintre cele mai bune din Europa. Va fi foarte bine pentru cariera mea să joc aici şi sper să triumf alături de noii mei colegi şi să luam titlul de campioni'.

Dayro Moreno a mai spus că 'oamenii din România şi, în special cei de la Steaua, mi-au lăsat o impresie foarte plăcută până acum. Toată lumea s-a purtat frumos cu mine şi sper să mă adaptez cât mai repede aici'.

Moreno le-a transmis suporterilor Stelei că e foarte fericit să joace pentru echipa lor favorită şi speră ca golurile sale să îi facă foarte fericiţi de acum încolo.

Steaua a plătit 2 milioane de euro formaţiei columbiene Once Caldas pentru transferul lui Dayro Moreno.(Rompres)